EXCLUSIV VIDEO | Cum a ajuns România să producă primul computer din Europa de Est și primul minicalculator, dorit și de germani, și de chinezi. Pionierul informaticii românești: ”Charles de Gaulle ne-a oferit o tehnologie foarte avansată”

Istoria industriei calculatoarelor românești se leagă de numele profesorului universitar doctor Vasile Baltac, unul dintre pionierii informaticii din România. El și echipa pe care a fost pus să o coordoneze în anii ’60, la Institutul pentru Tehnica de Calcul București, au construit primele calculatoare românești. Dar povestea care a pus România pe harta mondială a marilor producători se leagă de președintele francez Charles de Gaulle, ale cărui vorbe din timpul unei vizite din 1968 au rămas celebre: ”Daţi-le românilor tot ceea ce au nevoie!”. 

De la acel moment a început ascensiunea industriei calculatoarelor românești. Cu tehnologia foarte avansată la acel moment oferită de francezi, specialiștii români au produs primul calculator – botezat Felix și inspirat după calculatorul francez IRIS. Era, la acea vreme, un progres uriaș de la ”epoca de piatră” a informaticii românești, care produsese calculatoare cu 2.000 de tuburi electronice, peste 20.000 de condensatoare și rezistoare, peste 30 de kilometri însumați de fire și peste 100.000 de lipituri de letcon.

Componentele acestor calculatoare ajungeau să ocupe săli întregi, iar dacă ar fi fost gândite pentru funcțiunile unui smartphone de acum, ar fi fost nevoie de un spațiu cât Casa Poporului.

Profesorul Vasile Baltac dezvăluie într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Gândul cum a ajuns România să construiască primul calculator din Europa de Est, cu tehnologie franceză, dar și minicomputerul Independent-100, cu licență americană, care a ajuns să fie dorit în anii ’70 și de Germania de Est, și de China, Cehoslovacia, Irak sau Siria.

Vasile Baltac este inginer informatician, profesor universitar doctor, pionier al informaticii în România. A absolvit Universitatea Politehnică din Timișoara în 1962, ca șef de promoție, cu diploma de merit. A devenit pionier al calculatoarelor electronice în 1961, când era student în anul patru, fiind cooptat în echipa care a construit primul calculatorul electronic românesc MECIPT-1, aflat în dotarea învățământului superior.

În anul 1972, a devenit doctor-inginer în specialitatea calculatoare electronice. În 1966-1967, a beneficiat de stadii de cercetare prin Consiliul Britanic, la Laboratorul de Calculatoare al Universității din Cambridge, sub îndumarea profesorului Sir M. V. Wilkes, membru al Societății Regale de Științe, cunoscut pionier al calculatoarelor pe plan mondial.

Odată cu începerea etapei industriale a calculatoarelor în România, în 1968 a fost numit director științific și apoi director general al Institutului pentru Tehnică de Calcul din București (ITC). A coordonat dezvoltarea familiei de minicalculatoare Independent I – 100 și a creat prima școală de inginerie a programării (software engineering) din România.

Are peste 15 cărți și 100 de articole publicate sau comunicate în domeniile: calculatoare electronice, sisteme de operare și programare; ingineria programării; calculatoarele și societatea, societatea informațională, eGuvernare, management, restructurare industrială.

Din 1994, a devenit co-fondator și acționar în sectorul privat al SoftNet, grup de firme specializate în cercetare, producție și servicii de software, Internet și consultanță high-tech.

Startul dezvoltării industriei calculatoarelor în România este dat de disputa tehnologică între Statele Unite și Franța condusă în anii ’60 de generalul Charles de Gaulle. Președintele Franței dorea ca țara sa să dispună de un ambițios program de tehnologie a informației care să susțină ambițiile nucleare franceze.

Administrația americană din acea vreme a refuzat însă să acorde licențe de export pentru calculatoare IBM care să ajute la consolidarea industriei nucleare franceze. Atunci, președintele Charles de Gaulle a lansat oprațiunea ”Plan Calcule”, în septembrie 1966, ca răspuns la refuzul american. Parisul a decis să creeze, prin propriile sale puteri științifice, o tehnologie informatică și de calcul care să îi permită să rivalizeze cu cea a Washingtonului.

Viziunea unei Franțe care revine la grandoarea ei culturală și științifică prin cercetare și inovație nu va dura mult. Industria autohtonă de computere create autonom de francezi se va împotmoli, iar Guvernul francez va fi nevoit să cumpere licențe de la producătorii de computere americane. Ceea ce a putut atunci să facă generalul Charles de Gaulle a fost să creeze calculatoare franceze inspirate după cele americane.

Povestea calculatoarelor românești Felix, cu licență franceză

În acest context, România lui Ceaușescu, jucând cartea independenței, dar și pe cea a deschiderii unei cooperări industriale și comerciale cu Parisul, a reușit să îl determine pe Charles de Gaulle să ofere drept cadou specialiștilor români în tehnologia informației licența calculatorului francez IRIS-50, copiat după cel american Sigma 7, creat la acea vreme de firma Scientific Data System (devenită ulterior  Xerox Data System).

Pornind de la licența oferită de francezi, specialiștii români vor dezvolta familia de calculatoare românești Felix. Numele dat de autoritățile comuniste ținea de propaganda protocronistă a vremii și făcea trimitere la denumirea anticei provincii romane Dacia Felix (ideologia naționalistă ceaușistă proiectase Republica Socialistă România drept descedendentă directă din ”primul stat dac centralizat independent al lui Burebista”).

Profesorul universitar doctor Vasile Baltac avea doar 29 de ani când a fost numit de către autoritățile regimului să se ocupe  de coordonarea Institutului pentru Tehnică de Calcul din București. Această instituție, care avea să devină laboratorul principal al informatizării României în anii ’70 și ’80, conjugase într-o singură instituție eforturile unor echipe de cercetare din domeniul informaticii din centrele universitare din București, Timișoara, Cluj și Iași.

Vasile Baltac își amintește că ingeniozitatea românilor a determinat exploatarea la maximum a licenței de la francezi:

”Suțineam că există o regulă de bază: o licență este cu adevărat utilă României, dacă și numai dacă este însoțită de cercetare proprie și înainte, și după achiziționarea ei. Era perioada 1965-1975, în care se achiziționau în România licențe pe bandă rulantă. Multe domenii, printre care și cel al fabricării de automobile, nu au respectat această regulă și consecințele s-au arătat în timp. Produsele s-au învechit și era nevoie de noi licențe, care în perioada de tristă amintire, de penurie din anii ‘80, nu s-au mai putut achiziționa”.

Conștienți că salturile tehnologice uriașe în domeniul informatic se făceau practic la fiecare doi ani, cercetătorii români conduși de Vasile Baltac au grăbit crearea primei platforme Felix C-256. Tot atunci s-au pus bazele, sub coordonarea sa, a unui nucleu al viitoarei industrii de software din România. Astfel, la Timișoara, au început să fie fabricate  la scară industrială memorii electronice.

”Charles de Gaulle a oferit României o tehnologie foarte avansată”

Vasile Baltac își amintește despre eforturile științifice făcute de inginerii și informaticienii români din acea epocă și despre șansa României de a beneficia de ajutor științific francez în anii ’60.

”Există o zicală românească: la o barză chioară, îi face Dumnezeu cuib. Dumnezeul nostru în perioada aceea, pentru domeniul informaticii și al calculatoarelor, a fost președintele francez Charles de Gaulle. El a fost total nemulțumit de faptul că, din cauza poziției sale de independență față de Statele Unite, americanii i-au refuzat achiziționarea unui supercalculator care să deservească programul atomic francez. Acest supercalculator se numea pe vremea aceea Control Data 6600, creat de o renumită firmă americană. Ea crease în acea epocă cel mai puternic supercalculator din lume.

Pe vremea aceea, toată această industrie a calculatoarelor era concentrată în Statele Unite. De Gaulle a hotărât atunci să lanseze un plan de dezvoltare a domeniului informatic în Franța. Se numea «Plan Calcul» și era de fapt un plan guvernamental francez lansat în 1966, la propunerea  a unui grup de înalți funcționari și industriași francezi, cu scopul de a asigura independența Franței în materie de calculatoare mari. Au cumpărat o licență de calculator de la o firmă americană și au început să fabrice o serie de calculatoare denumite IRIS. Erau dezvoltate și erau cu mult înaintea altor calculatoare din diverse țări din Europa. Vorbim de perioada 1966-1968.

În 1968, președintele francez Charles de Gaulle a făcut o vizită de stat în România, o vizită celebră, pe parcursul căreia, auzind că românii vor să dezvolte o industrie proprie de calculatoare, ar fi spus delegației care îl însoțea: «Donnez aux Roumains tout ce dont ils ont besoin!» («Daţi-le românilor tot ceea ce au nevoie!»). Asta însemna că el decisese să nu țină cont de embargoul american și al celorlalte țări occidentale din NATO.

Ne-a oferit o tehnologie foarte dezvoltată care, la acea vreme, însemna circuite integrate (am și realizat pe baza ei o fabrică de circuite integrate în Băneasa – IPRS), circuite imprimate la Fabrica de Calculatoare și, bineînțeles, tehnologia și arhitectura calculatoareleor franceze IRIS. Licența a fost pentru calculatorul IRIS-50.

În România, acest calculator a fost rebotezat Felix C-256, datorită faptului că avea o memorie uluitoare de 256 de kilobiți. Această memorie pare azi ușor amuzantă, dar acesta era nivelul tehnologiei din acea vreme”, a explicat profesorul Baltac.

Primele calculatoare românești aveau componente care ocupau săli întregi

Până la familia de calculatoare Felix, inspirate după calculatorul francez IRIS, cercetările românești autonome în domeniul informaticii conduseseră la creare unor calculatoare preistorice, ale căror componente ocupau săli întregi sau erau de dimensiunea câtorva dulapuri clasice. În ele se găseau zeci sau mii de module cu lămpi.

Unul dintre aceste calculatoare bazate pe asemenea module s-a numit MECIPT-1 și a fost pus în funcțiune în 1961. Poate fi considerat un calculator de primă generație. Specificul său consta în tuburile electronice folosite la crearea lui. A fost primul calculator electronic construit într-o universitate din România și al doilea din țară, după cel denumit CIFA-1, cu care era dotat Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.

MECIPT-1 a fost folosit atât în procesul didactic, cât și pentru calculele necesare construcției unor obiective energetice precum barajul de pe râul Vidraru.

Pentru a ne face o idee de cum arăta un astfel de calculator din ”epoca de piatră” a informaticii trebuie spus că MECIPT-1 avea 2.000 de tuburi electronice (triode), peste 20.000 de condensatoare și rezistoare, peste 30 de kilometri însumați de fire și peste 100.000 de lipituri de letcon (instrument în formă de ciocan pentru încălzirea pieselor metalice, în vederea lipirii lor cu cositor). Puterea consumată de MECIPT-1 era de circa zece kilowați.

”Cu tehnologia din anii ’60, un smarphone ar fi avut nevoie de module cu tuburi care ar fi ocupat o clădire cât Casa Poporului”

Profesorul Vasile Baltac își amintește despre al doilea calculator creat în Românie, un modul cu lămpi datând din perioada creării calculatorului MECIPT-1.

”Modulul cu lămpi din calculatorul MECIPT-1 a fost creat în perioada 1960-1961, la Institutul Politehnic din Timișoara, al doilea calculator creat în România. Acest calculator avea cam 2.000 de astfel de module cu tuburi electronice. Acest modul ne poate arăta, prin comparație cu calculatoarele de azi, fantastica evoluție a tehnologiei din acest domeniu pe parcursul unei singure generații umane. Eu aveam 21 de ani pe vremeea aceea și am participat la construirea calculatorului MECIPT-1 cu tuburi, care ocupa o cameră.

Evoluția a fost fantastic de rapidă: de la tuburi electronice s-a trecut la tranzistoare, ceea ce a făcut ca un calculator să nu mai ocupe o cameră întreagă, ci doar câteva dulapuri. După care s-a trecut la circuite integrate, care au miniaturizat calculatoarele extrem de mult, în paralel cu creșterea vitezei de calcul.

Dacă aș compara un iPhone modern sau un smartphone modern cu aceste tuburi, aș putea spune că asemenea telefoane – dacă ar fi fost să fie realizate cu tehnologia de atunci a tuburilor electronice – ar fi avut nevoie de 14 miliarde de astfel de module cu tuburi, care ar fi ocupat ca spațiu o clădire cât Casa Poporului de la noi. Timpul de funcționare ar fi zero pentru asemenea tuburi electronice, pentru că în acea perioadă se ardeau foarte frecvent”, povestește Vasile Baltac.

Primul minicalculator românesc, Independent-100, fabricat cu licență americană

Epoca mondială a miniturizării în domeniul electronicii și al calculatoarelor a însemnat un salt enorm în progresul științific și mondial. Lumea a evoluat spre minicalculatoare.

Vasile Baltac spune că a avut inițiativa – acceptată până la urmă de autoritățile comuniste – de a lansa o versiune de minicalculator românesc denumit Independent-100.

Profesorul universitar își amintește amuzat de originera denumirii de ”minicalculator”. El spune că, în aceea epocă, nu s-a popularizat denumirea tehnică americană de Small Computer, ci cea de minicalculator sau de minicomputer, pentru că era o analogie cu moda femeilor din anii ’60-’70 de a purta fuste scurte (fuste mini), denumite în engleză ”mini-skirt”, iar în franceză ”mini-jupe”.

În România comunistă, autoritățile au decis ca un astfel de minicalculator românesc să fie compatibil cu o firmă din familia firmelor producătoare de calculatoare care căpătase notorietate pe plan mondial (IBM, Control Data, Honeywell, Siemens sau DEC). A fost preferată firma DEC care producea calculatorul PDP, cel care a servit de model minicalculatorului autohton.

Acesta a fost finalizat în timp record în 1977 și a beneficiat de toate restarturile propagandei politice de atunci, fiindcă lansarea lui coincidea cu Centenarul Independenței de Stat a României. De aceea a și fost botezat Independent-100, fiind omologat național și internațional.

Independent-100 a fost produs în cantități impresionante și exportat în Republica Democrată Germană, Cehoslovacia, China, Irak și Siria.

”Software-ul lui, pe care îl realizasem integral în cadrul Institutului pentru Tehnică de Calcul din București, căpătase o importanță din ce în ce mai mare. Ideea a fost să stabilim o compatibilitate cu alte calculatoare la nivel mondial, compatibilitate pe care nu am reușit să o avem prin intermediul calculatorului francez. IRIS-50 nu era compatibil cu sistemele IBM. Programele IRIS nu puteau fi derulate pe calculatoarele făcute de IBM și nici invers.

Atunci am decis să alegem o compatibilitate cu calculatoare renumite la nivel mondial și am ales compatibilitatea cu calculatorul PDP-1, creat de firma americană Digital Equipment Corporation. În acea perioadă, nu era ca azi problema de preluare a unor licențe. Firma americană care crease acest calculator PDP-1 ar fi spus, la un momenta dat, chiar că pentru 1% vânzări în Europa de Est, nu stau să își facă probleme inutile cu licențe.

Pentru noi a însemnat un progres uluitor. Calculatorul Independent-100 a fost fabricat în sute de exemplare. A dotat sute de întreprinderi din Românai și din străinătate. A fost vândut cu succes în Germania de Est, care era țara probabil cea mai avansată tehnologic din lagărul socialist al acelei vremi și, cu toate acestea, au dorit să cumpere calculatorul românesc. Independent-100 a mai fost exportat în Cehoslovacia, Polonia, China, dar și în Orientul Apropiat. A fost un mare succes.

O altă echipă de cercetare din România, provenită în principal de la Politehnica din București, cu sprijinul Fabricii de Calculatoare, a realizat în paralel cunoscutul calculator Coral.

Între timp, tehnologia avansa și, în 1985, IBM a lansat calculatorul numit personal computer. Acesta a produs primul mare șoc în evoluția mondială a calculatoarelor”, a povestit profesul Vasile Baltac.

Cerecetătorii români implicați în extinderea procesului de informatizare a societății românești aparțineau, în opinia profesorului Vasile Baltac, unei elite selectate extrem de riguros. În Institutul pentru Tehnică de la Calcul de la București erau repartizați absolvenții care aveau cele mai bune rezultate în facultățile de profil – matematică, electronică, automatizări.

Profesorul Vasile Baltac crede că un avantaj pentru dezvoltarea acestei ramuri industriale de vârf a fost faptul că familia Ceaușescu nu se băga în domeniul calculatorelor, pentru că nu îl înțelegea.

”Noi am prevăzut viitorul. Noi am preconizat că se va ajunge la miniaturizare și tot timpul am construit echipamente și software de care era nevoie.

Unul din colaboratorii mei de la ITC a avut neapărat ambiția să emigreze în Statele Unite. A reușit până la urmă să ajungă să se instaleze acolo cu toată familia, prin 1984-1985. După 1990, a venit la mine și mi-a povestit că reușise să se angajeze într-o zi. Avusese trei interviuri de angajare la trei firme și toate au dorit să îl ia. Mai mult decât atât, i-au dat și o echipă să lucreze.

Mi-a povestit, când a venit în țară după căderea regimului comunist, ceva ce mi-a plăcut foarte mult: «Nu eram cu nimic mai prejos decât colegii mei din Statele Unite». Așa era. Ajunsesem la cele mai înalte cote ale cercetării în domeniul calculatoarelor, iar în domeniul fabricației, la un nivel mondial de apreciat, pentru că beneficiasem de acea tehnologie franceză din anii ’70. Noi am stăpânit-o foarte bine, dar am și dezvoltat-o”, a mai spus Vasile Baltac.